download copy to my office

Add to:

Doc URL :

 Dincolo de prag (de moarte) - Dicteu Divin prin Jakob Lorber  

  • By billydea
  • on November 12, 2009 am 7:37

Description : "Iată-l, continuă să zacă în patul său de boală. Câtă vreme inima sa continuă să fie caldă, îngerul nu îi desprinde sufletul de corp. Această căldură este chiar spiritul vital, care trebuie complet absorbit de suflet înainte să poată fi eliberat de corp.
În sfârşit, sufletul omului a absorbit complet spiritul nervilor, iar îngerul îl poate desprinde de corpul fizic, prin următoarele cuvinte: „Epheta - ridică-te, suflete, şi lasă praful să se întoarcă în lu¬mea viermilor şi a degradării, pentru a se descom¬pune. Amin!”
Şi iată, episcopul nostru se ridică, îmbrăcat în con¬tinuare în hainele sale luxoase, de prinţ al bisericii. Deschide ochii şi priveşte în jur cu uimire, dar nu vede pe nimeni, nici măcar pe îngerul aflat lângă el. Împrejurimile sunt vizibile, dar lumina nu este prea puternică. Solul pare acoperit cu un fel de muşchi şi licheni uscaţi."

Tags: de, Dincolo, prag, Dincolo de prag, patul de moarte, Jakob, Lorber, creatia, lumii, spirite, istoria omenirii, Gospodaria, lui Dumnezeu, casa, Domnului, Mirele, eternitate, iisus, Evanghelia lui Ioan, hristos, Christos, Cristos, vocea interioara, Saturn, Soarele natural, Soarele spiritual, Copilaria lui Iisus, apostolului, Paul, Pamantul si Luna, Episcopul Martin, Robert Blum, De la iad la Rai, 12 ani, in templu, Daruri ceresti, Marea Evanghelie a lui Ioan, moarte, mesaj, spiritul, sufletul, lumea spiritelor, viaţa materiala, Dincolo, Orgoliul, diamantele, fun¬dul oceanului, lume, filantrop, ateu, teroare, aruncarea, în iad, impartasania, revelatie, divina, despre Iad, Ingerul, mesager, crucificat, doctrina Romei, erezie, domnul, Savantul, savant, filosof, astronom, stelele, telescop, ultimele dorinte, testamentul, imbalsamare, sicriu, alcool, muzeu, letargie, stele, Creator, constient, amintirile, anihilare, halucinat, geologilor, astronomilor, Iehova, bogat, averea, prostituate, Sfanta Scriptura, Swedenborg, Anticristi, spiritele angelice, pofte, dorinte, Voltaire, Walter Scott, ingerul mortii, Prometeu, Sodoma, Gomora, Phoenix, babuin, apa vietii, moda, paris, Londra, Madrid, new york, covoare, draperii, calugari, farmacii, biserici, papa, purgatoriu, canonizat, post, Judecata de apoi, judecat, maria, anihilat, fericirea, episcop, preot, o mie de ani, medici, mise, dioceza, altar, slujba, Sfanta Marie, nervilor, Iosif, Ana, fecioara, petru, Evanghelia, romano-catolic, feminin, compasiunea, azima, anatema, visul, embrionul, activ, inactiv, exterior, astrologi, anxietate, furtuna, obiecte dure, electricitate, somnul, aerul, apa, fulger, materie, teama, inflamare, VIS, primordial, lumile naturale, lucid, particule, omogene, statut social, vis lucid, suferinta, tulburare, profet, pamant spiritual, memória

Rating (0 vote) : 
 
require login to vote.

Some rights reserved. Attribution

1497 views,  0  favorites

Comments ( 0 / 600 )